Ceaslovul lui Nică

Textul narațiunii

În mijlocul camerei sunt două măsuțe. Cea joasă, cu patru scăunele mici, era masa la care mânca familia. Pe cea înaltă stă, la loc de cinste, ceaslovul, cartea de rugăciuni după care Ion Creangă a învățat să citească la școala din Humulești.

Cum dai cu ochii de el, îți vine în minte una dintre cele mai hazlii scene din „Amintiri”: „În lipsa părintelui și a dascălului, întram în țintirim, țineam ceaslovul deschis și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată – potop era pe capul muștelor!” Părintele nu a fost deloc încântat când a văzut ceasloavele pătate și i-⁠a „mângâiat” pe școlari cu Sfântul Nicolai, cum numeau copiii biciușca de pe masă. Creangă a devenit mai târziu el însuși învățător și autor de manuale.

Poate că umorul cu care își amintea de școală l-⁠a făcut un dascăl mai blând.