Soba cu horn, prichiciul și cuptiorul

Textul narațiunii

Ascultați cum își amintea Creangă acest colț al casei: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o sfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-⁠se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-⁠a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-⁠mi saltă și acum inima de bucurie!” Priviți soba din stânga: ea încălzea casa, pe ea se gătea, iar pe cuptior dormeau copiii în nopțile geroase. Pe vatră, oalele de lut stau la locul lor, parcă așteptând să fie folosite.

Cuvântul „humuit” vine de la humă, lutul alb care se găsește din belșug în zonă și de la care, se pare, și-⁠a luat numele chiar satul Humulești.